Sarcina este o stare fiziologica normala pentru femeile aflate la maturitate, soldata cu o gama larga de modificari majore pentru organism, la care viitoarea mama este nevoita sa se adapteze. Obiceiurile, stilul de viata si alimentatia dumneavoastra pot influenta, pozitiv sau negativ, starea de bine a bebelusului.

Pe toata perioada sarcinii este foarte importanta o dieta sanatoasa si echilibrata in principii nutritive pentru a nu va priva bebelusul de vitaminele si mineralele de care are nevoie dar, in acelasi timp, nu trebuie sa depasiti un spor ponderal de 10-12 kg acumulat in cele 9 luni ( 1-1.5 kg/luna).

Curele sau medicamentele pentru slabit sunt strict interzise in sarcina!

Principii nutritive esentiale:

– alimentatia trebuie sa includa un regim hiperproteic – carne, oua, lactate, mazare, etc. Este de preferat consumul de carne alba, fara grasime si fara piele, precum carnea de pui sau curcan, fiarta sau la gratar. Raportul carne alba/ carne rosie ( carne de vita) trebuie sa fie supraunitar.

Atentie! Carnea trebuie sa fie intotdeauna bine preparata termic, trebuie evitat consumul de carne in sange pentru a reduce riscul de aparitie a toxoplasmozei.

– aportul de carbohidrati include consumul de pâine, paste, orez si cereale integrale ce regleaza tranzitul intestinal si previne aparitia constipatiei atat de frecventa la gravide.

alimentatie sanatoasa gravide

Glucidele– este recomandat sa eliminati din alimentatia dumneavoastra dulciurile rafinate si sa le inlocuiti cu fructe uscate, seminte de orice fel sau fructe proaspete ( pana la 2 cesti/ zi combinate sau nu cu legume, 2 cesti si 1/2). Printre fructele pe care le puteti consuma pe parcursul sarcinii se numara: caise, afine, cirese, pepene galben si verde, grapefruit, struguri ( sursa esentiala de Omega 3), guava, mango, ananas, kiwi, capsuni, mure, zmeura.

alimente sanatoase pe timpul sarcinii

Este de preferat sa consumati fructele proaspete, dar la fel de bune sunt si cele congelate sau conservate!

Lipidele: este de preferat sa inlocuiti untul sau uleiul de floarea soarelui cu cateva picaturi de ulei de masline.

Peştele: sunt recomandate doua porții pe săptămâna, graţie conținutului de Omega-3, dar exista si unele specii de pesti care contin mercur, un metal de evitat in sarcina deoarece ar putea să afecteze dezvoltarea sistemului nervos al bebeluşului. Printre consecinţe s-ar putea număra vorbirea întârziată şi tulburări ale mişcărilor. Peştii cu nivel crescut de mercur sunt cei oceanici, de dimensiuni mari, precum rechinul, peştele spadă, tonul roşu sau macroul.

Cantitatea de peşte recomandată pentru consumul săptămânal al gravidelor este de aproximativ 500 de grame. Atenţie la icre, cele care nu sunt tratate termic si trebuie evitate!

Alimente contraindicate in sarcina:

branzeturile moi, cele care contin lapte nepasturizat– pot contine bacteria Listeria, iar infectia determinata de aceasta este o afectiune care poate determina avort spontan, nastere prematura si chiar decesul fatului.

carne insuficient gatita- predispune la aparitia toxoplasmozei

sucul proaspat sau imbuteliat care nu este pasteurizat

fructele de mare si sushi: desi sunt o sursa importanta de proteine, pot fi inclusiv o sursa de paraziti si bacterii nocive pentru fat

– sosurile,maioneza

– mazare, fasole, varza- pot provoca balonare

pateu sau pasta de carne, mezeluri, crenwursti

peste afumat sau peste cu continut ridicat de mercur

– lapte sau iaurt nepasteurizat

– oua insuficient gatite si produsele de oua crude

  • Nu uitati sa beti cel putin 2 litri de apa pe zi, de preferat plata!

Vitamine si minerale esentiale in sarcina

  1. Acidul folic – Administrarea corectă a acidului folic se face preconcepțional și în primele 6-8 săptămâni de sarcină. Cantitatea necesară de acid folic este între 600 – 1000 micrograme (0.6 – 1 mg) si poate determina un risc scazut de apariție a defectelor de tub neural la făt, anemie megaloblastica, avort, naștere prematură sau hipotrofie fetală. Acidul folic poate fi procurat şi din alimente verzi ( broccoli, spanac, salată verde), varza, conopida, gălbenuș de ou sau cereale integrale, însă este greu de stocat în organism.

2.Vitamina B12- Sugarii alăptați de mame adepte ale regimului vegetarian prezintă deficit de vitamina B12 și acestora li se recomandă obligatoriu 2 micrograme de vitamina B12 + 10 micrograme de vitamina D.

3.Vitamina B6- Suplimentele cu conținut de vitamina B6 se recomandă mai ales gravidelor tinere și celor cu multe nașteri în istoric.

4.Vitamina C- Doza zilnică necesară este 50 mg/zi iar dozele prea mari (peste 1 gram/zi) pot afecta negativ fătul.

5.Vitamina D- Ajută la absorbția și utilizarea calciului în organism, deficitul de vitamina D ducând la apariția rahitismului. Alimentația şi suplimentele alimentare trebuie să vă furnizeze zilnic aproximativ 1000 mg de calciu şi 600 UI de vitamina D, în scopul menținerii sănătății oaselor şi a dinților, dar şi pentru dezvoltarea sistemului osos al bebelusului.

6.Calciul- Transferul de calciu de la mamă la făt crește mult în trimestrul al treilea, din luna a VII –a de sarcină fătul va primi de la mamă ¾ din cantitatea totala de calciu.Necesarul de calciu în sarcină crește cu 0,5-0,8 g/zi față de necesarul femeii negravide (0,8 g/zi). În mod frecvent, gravidele primesc în ultimul trimestru suplimente de calciu + vitamina D.

7.Fierul

O gravida cu valoare normală a hemoglobinei își poate asigura necesarul de fier printr-o alimentație echilibrată, nefiind necesare suplimente pe bază de fier. Alimentaţia dumneavoastra trebuie să includă aproximativ 25 de grame de fier, furnizate fie prin intermediul suplimentelor alimentare, fie prin dieta bogată în alimente cu fier ( carne roșie, spanac, linte).

 

Consumul de cafea si alcool

Sunt de evitat toate substantele care contin cafeina: cafeaua, ceaiul verde, băuturile de tip cola, ciocolata, băuturile energizante. Este totusi permisă o ceasca de cafea sau ceai verde,insa o crestere a aportului de cofeina poate presupune un risc mai mare de avort , de greutate mica a copilului la nastere sau de moarte intrauterina a fatului.

Medicatia de tip analgezic – unele medicamente de tip analgezic (in special cele pentru raceala si gripa) contin cofeina pentru a contrabalansa efectele sedative. Prin urmare cel mai bine este sa le evitati in sarcina. De preferat, este sa aveti aprobarea medicului obstetrician pentru orice tip de tratament!

In ceea ce priveste consumul de alcool, acesta trebuie exclus definitiv in sarcina ! Atunci când beti alcool în timpul sarcinii, și copilul dumneavoastra va bea deoarece alcoolul consumat va trece cu ușurință bariera placentară și va ajunge la copil prin vasele din cordonul ombilical.

Consecintele consumului de alcool in sarcina sunt:

Spectrul Tulburărilor Alcoolice Fetale: termenul cuprinde o gama de manifestari de la dificultati usoare de invatare, pana la anomalii cu care se va putea naste copilul.

Sindromul Alcoolic Fetal- Copiii care se nasc cu aceasta afectiune:

  • au o anumita fizionomie a fetei
  • sunt mici de statura pentru varsta lor
  • vor avea probleme de invatare si coordonare a miscarilor
  • retard mental si probleme comportamentale
  • tulburari de vaz si de auz

Consecintele consumului de alcool in sarcina

Consumul de tutun in sarcina

 

Fumatul in timpul sarcinii expune bebelusul la monoxidul de carbon, care limiteaza furnizarea de oxigen si de substante nutritive. Expunerea la nicotina creste frecventa cardiaca a copilului si reduce miscarile respiratorii ale acestuia.

Fumatul poate creste si riscul pe termen lung deoarece poate induce:

  • Astm
  • Colici
  • Sindrom de moarte subita a sugarului
  • Infectii respiratorii
  • Obezitate la copil
  • Anomalii congenitale la nivelul inimii, membrelor, craniului, muschilor

Printre cele mai frecvente complicatii aparute sunt :

  • Sangerarea pe cale vaginala, avort spontan
  • Placenta previa (cand placenta acopera total sau partial orificiul intern al colului)
  • Greutate mica la nastere
  • Ruptura prematura a membranelor – cand membrana din jurul copilului, care formeaza sacul amniotic se rupe inainte de a incepe travaliul si inainte de saptamana 37 de sarcina
  • Nastere prematura

Este recomandat sa se evite si fumatul pasiv fiindca are consecinte negative apropiate de cele ale fumatului în sine.

 

Ramaneti active pe perioada sarcinii!

 

Exercitiile fizice sunt foarte importante in aceasta perioada. Practicate regulat, duc la tonifierea unor grupe musculare pe care le veti solicita in timpul nasterii: muschii abdominali, ai spatelui si muschii perineali, mentin optimismul si sunt un mijloc de eliminare a stresului. Este recomandat ca aceste exercitii sa se desfasoare sub supraveghere medicala.

Formele cele mai potrivite de mișcare în timpul sarcinii sunt:

  • mersul pe jos sau cu bicicleta- nu pe teren accidentat!
  • inotul
  • gimnastica in apa
  • exerciţiile Kegel (întăresc musculatura planșeului pelvin şi veți trece mai ușor prin experiența nașterii naturale)
  • yoga
  • pilates

Exercitiile sau efortul fizic trebuie sa fie gradate si trebuie oprite atunci cand apare senzatia de oboseala, sufocare, cefalee, prezenta contractiilor uterine dureroase, durere toracica, tumefactia brusca a unui picior (ce sugereaza o tromboflebita), vertij sau supraincalzirea.

Terapii alternative

  • masajul de drenaj limfatic pentru reducerea edemelor
  • masajul de relaxare
  • masajul cu uleiuri esentiale ( portocal, lavanda, etc) este recomandat de catre aromaterapeuti pentru efectul sau benefic de relaxare

Activitatea sexuala in sarcina

In ceea ce priveste activitatea sexuala pe parcursul sarcinii, medicul obstetrician va decide daca este permis sau nu in functie de particularitatea fiecarei sarcini.

Principalele riscuri la care sunt supuse gravidele cu activitate sexuala, includ:

– riscul de avort spontan

-travaliul prematur declansat de contractiile uterine dureroase aparute in urma contactului sexual

– sangerari vaginale, scurgeri vaginale sau crampe pelviabdominale

– scurgeri de lichid amniotic

-nastere prematura

 

Calatoriile in sarcina si mijloacele de transport permise

Calatoriile nu sunt interzise pe parcursul sarcinii dar trebuie indeplinite o serie de conditii:

– trebuie sa aveti cu dumneavoastra setul de analize facute pana in momentul calatoriei

– asigurati-va ca puteti beneficia de servicii medicale pe parcursul calatoriei

– purtati haine lejere si potrivite pentru temperatura de la destinatie

– aveti intotdeauna la indemana o sticla cu apa si cateva gustari

Mijloacele de transport pot fi, de asemenea, variate:

– in calatoriile cu masina purtati intotdeauna centura de siguranta cat mai jos pe abdomen si faceti pauze pentru a va misca picioarele ( calatoriile lungi in care stati cu picioarele nemiscate cresc riscul de tromboza venoasa profunda)

– evitati calatoriile cu barca/vaporul in primul trimestru de sarcina ( greturile si varsaturile sunt accentuate)

– calatoriile cu avionul trebuie evitate dupa 34 de saptamani din cauza riscului de ruptura spontana a membranelor (diferenta de presiune atmosferica) si inainte de 34 de saptamani daca sarcina este una complicata de disgravidie( greturi si varsaturi ), hipotensiune arteriala sau diabet zaharat gestational sau preexistent sarcinii.

Pentru a preveni complicatiile care pot aparea in timpul calatoriei, este indicat sa va planificati excursiile impreuna cu obstetricianul !

Pentru cazuri urgente        0755 098 040